Primul advertorial adevarat/clasic pe un blog

Acum doua zile a aparut si primul advertorial adevarat pe un blog(Via Cristi Manafu). “Advertorial, in sensul clasic, consacrat de presa tiparita.“, asa cum spuneam ieri ca nu ar putea sa apara. M-am inselat, pentru ca am uitat de exceptiile din domeniu.

Advertorialul, constand in textul de mai jos, a aparut pe blogul tolo.ro, blog personal al lui Catalin Tolontan, Director General Gsp.ro. Blogul lui Catalin Tolontan este, dealtfel, una dintre exceptiile blogosferei romanesti, pentru ca publicitatea pe acest blog este gestionata de regia de publicitate care vinde publicitate si pe toate site-urile Gsp.ro, motiv pentru care modul de vanzare este unul clasic, probabil de aici si exemplul de azi, cu un advertorial de presa tiparita pe un blog. Iata-l:

Titlu: Publicitate: Cunoasteti produsele Millennium?

Dup? doar nou? luni de operare pe pia?a local?, Millennium Bank se situeaz? pe locul 9 în topul brandurilor bancare cu un indicator mare de recunoa?tere asistat?. Millennium Bank are o recunoa?tere asistat? de 71% ?i o notorietate spontan? de 17%, conform datelor celui mai recent studiu de pia?? realizat de Daedalus Consulting/MillwardBrown pentru Millennium Bank. Mai multe amanunte pe siteul www.millenniumbank.ro

In acelasi timp, Catalin Tolontan se situeaza in tabara teoreticienilor in ceea ce priveste publicitatea prin articole pe care o prezentam ieri, si am avut mai multe discutii cu el pe tema asta.

Pentru a diferentia acest prim advertorial adevarat pe bloguri de articolele platite de pana acum, poate ar trebui facuta urmatoarea precizare: Acest articol nu este scris de Catalin Tolontan, acest articol nu reprezinta parerea personala a lui Catalin Tolontan, pe care ati intrat sa o cititi, ci este o reclama pura, un advertorial ca in presa tiparita, care incearca sa simuleze un articol obisnuit, in cazul asta de blog, chiar daca e demarcat cu “publicitate” in titlu.

Acest articol ar fi putut reprezenta parerea personala, sincera a lui Catalin Tolontan despre Millenium Bank, insa  probabil nici clientul, nici agentia, nici jurnalistul, nu si-au asumat riscul de a o exprima.

Noi nu vindem advertoriale. Si, cum propuneam pe blogul lui Cristi Manafu, vreau sa ingropam termenul asta in ceea ce priveste publicitatea prin articole pe bloguri. Vor exista insa, in continuare,  si alte modele de publicitate pe bloguri, si agentii care le vor vinde, si clienti care le vor adopta, care pot fi justificate in anumite situatii. Important e sa facem diferenta intre ele.

Despre publicitatea pe bloguri prin articole, la modul ideal

1. Pe bloguri nu poti publica advertoriale, in sensul clasic, consacrat de presa tiparita. Nu platesti pentru mascarea unei reclame, adesea, proaste, sub forma de articol(cum e, in general, advertorialul de presa tiparita), ci pentru aducerea in discutie a unui subiect, care poate fi o idee, un brand, un produs/serviciu, o companie.  Poti discuta cu bloggerii unele perspective, insa nu le  poti limita optiunile. Daca o faci, iti asumi consecintele pentru fiecare limitare. Exista si exceptii, aveti aici un exemplu.

2. Sunt doua puncte de vedere asupra publicitatii pe bloguri prin articole, ca in orice domeniu, venind din doua mari categorii: teoreticieni si practicieni. Teoreticienii vor impinge mereu rigori si vor aduce in discutie principii etice din alte domenii deja consacrate, in timp ce practicienii vor incerca sa le adapteze pentru productivitate si eficienta. Nu se vor intelege niciodata unii cu altii, asa ca nu va lasati prinsi in vartej.

3. Axa credibilitatii pentru un articol pe un blog nu este subiectivism - obiectivism, asta e o axa falsa, chiar si in media traditionala. Nu exista obiectivism pur, ci doar echidistanta si sinceritate. Un jurnalist trebuie sa fie echidistant, pentru ca demersul sau e unul institutionalizat, in timp ce un blogger trebuie sa fie sincer, pentru ca demersul sau e personal. Doar asa pot fi credibile fiecare din ele.

4. Nu exista “Comentarii platite”.Pe bloguri nu poti manipula comentariile, darmite sa le simulezi, si daca incerci sa o faci, consecintele vor sabota intreaga campanie, precum si alte activitati de comunicare ulterioare.

5.Insa e bine sa participi la conversatii pe bloguri, intr-o nota sincera si deschisa, pentru a invata cum se face, si pentru a putea raspunde atunci cand e cazul si cand raspunsul aduce un plus discutiei respective.

6. Campaniile prin articole pe bloguri nu vor fi niciodata standardizate, sau cel putin asta sper. Deja testele de produse au devenit banale pentru ca au mers pe aceeasi idee. De aceea automatizarea publicitatii prin articole pe bloguri e o aberatie. Un articol pe bloguri nu e doar un spatiu media, ci un proiect care are nevoie de un concept si de un dialog cu bloggerii participanti si cu cititorii acestuia.

7. Din nou despre credibilitate. Credibilitatea absoluta nu e o cerinta sine qua non a unei campanii publicitare. Poate notorietatea e primordiala, pentru unele. Insa blogurile, fata de media traditionala, aduc tocmai un plus de credibilitate atunci cand nu il saboteaza alte elemente ale campaniei, si e pacat sa nu folosesti si parghia asta pentru a maximiza rezultatele unei campanii.

8. DA, poti aduce in discutie un subiect pe bloguri si altfel decat prin bani. Insa in fiecare situatie, context, si moment, ai un anumit set de optiuni, care poate include o varianta sau alta. Si e bine sa le alegi intai pe cele eficace, adica pe cele care isi ating scopul, iar apoi pe cele eficiente(resurse minime, rezultate maxime) dintre cele eficace.

9. Cat costa un articol pe un blog? Depinde de efortul necesar pentru a-l scrie, depinde de apetitul bloggerului pentru subiectul respectiv, si de multi alti factori. Din nou, nu e un pret fix, pentru ca nu e advertorial. E un”proiect special”, daca vreti sa-l puneti intr-o categorie.

10. Comentarii negative: Confruntati-va fobia pe care o capatati fata de ele atunci cand intrati in marketing. Pe internet va exista mereu un mix de comentarii pozitive si negative, pe care trebuie sa-l folositi pentru a construi favorabilitate pentru subiectul despre care creati conversatia. In plus, echilibrul de pareri, sau simpla prezenta a unor pareri negative contribuie la credibilitate.

11. Comentariile negative, in cazul ca sunt justificate, vor aparea oricum, chiar daca doriti inchiderea lor pentru articolele care fac parte dintr-o anumita campanie. E mai bine sa le atrageti intr-un mediu partial controlat/controlabil, pentru a incerca sa le analizati si sa le raspundeti. Pentru asta insa trebuie sa invatati sa le raspundeti sau sa apelati la un serviciu specializat de consultanta.

12.Gestionarea comentariilor, indiferent daca sunt pozitive sau negative, poate avea trei obiective/rezultate: sa afli cum inteleg oamenii ceea ce le spui (studiu calitativ, focus-grup online daca vrei)si sa incerci sa le gestionezi asteptarile, sa le explici mai bine ceea ce nu inteleg, si sa minimizezi eventuale stari conflictuale.